Cinque Terre 10-13 octombrie 2026

PROGRAM ORIENTATIV
Un playlist cu muzică veche într-o italiană cântată pe sub mustăţi şi un păhărel de espresso pe masă. Aşa începe ziua în Cinque Terre. Continuă cu plimbări pe dealuri şi pe străduţe, printre podgorii, cu o bălăceală în Mediterană şi câteva cadre cu satele agăţate de stânci.
Cu siguranță serile le vom petrece cu un pahar de vin în mână privind apusul peste Mediterană.
E genul de loc în care vrei să rămâi, dar cum toată lumea se îndrăgosteşte lulea de cele cinci magnifice, locurile sunt limitate şi deja strigăm catalogul. Dacă vreţi să vă trecem prezenţi, daţi-ne de veste.Am fost în Cinque Terre de 16 ori și a devenit tradiție. Așa că mergem și în a 17-a.

Detalii: 

TRANSPORT AERIAN
10 octombrie București 6.55 - Pisa 8.15 
13 octombrie Milano 18.25 - București 21.35

CAZARE
Camere pentru două persoane (duble/twin) în apartamente de 4-6 locuri (aparthotel de categorie 3*). 

Preț: 
395 euro/pers. - pentru un grup format din 14 participanți
408 euro/pers. - pentru un grup format din 13 participanți
421 euro/pers. - pentru un grup format din 12 participanți
434 euro/pers. - pentru un grup format din 11 participanți
447 euro/pers. - pentru un grup format din 10 participanți

Include: 
bilet de avion dus-întors din București spre Italia (Pisa / Milano) cu toate taxele incluse
bagaj de mână de max. 40x30x20 cm
cazare trei nopți (camere duble/twin) la aparthotel de trei stele
asistență turistică (însoțitor român)

Nu sunt incluse: 
transport local în Italia (aprox. 90-105 de euro în total)
alte cheltuieli personale (mâncare, muzee etc.) 
asigurarea medicală de călătorie (aprox. 10-15 euro pentru întreaga călătorie sau 25 de euro pentru un an calendaristic întreg în toată lumea)
asigurarea storno (opțională) 

MODALITATE DE PLATĂ 

Prima tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 februarie.
A doua tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 martie.
A treia tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 aprilie. 
A patra tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 mai.
A cincea tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 iunie. 
A șasea tranșă de 65 de euro se va plăti până pe 23 iulie. 

A șaptea tranșă cuprinsă între 5- 57 de euro (în funcție de numărul final al participanților) se va plăti până pe 25 august. 

IMPORTANT
Anularea din partea participantului a circuitului presupune rambursare de 50% dacă retragerea are loc cel târziu pe 30.04.2026. Dacă retragerea are loc între 01.05.2026 și 31.07.2026, rambursarea va fi de 25%. Retragerea între 01.08.2026 și ziua plecării (inclusiv neprezentarea la îmbarcare) presupune rambursarea în procent de 0%.

OBSERVAȚII
Circuitul se organizează cu minimum 10 și maximum 14 persoane. Prin participant se înțelege persoană înscrisă, plătitoare a pachetului turistic, excluzând organizatorii sau persoanele colaboratoare.
Circuitul presupune trasee mixte, prin zone naturale, prin localitățile din Cinque Terre și cele de tranzit, cu opriri și pe la cafenele/restaurante specifice, astfel încât să abordăm cât mai mult din atmosfera locală a regiunii. 
Circuitul este destinat persoanelor active, obișnuite să meargă pe jos 8-15 km/zi, prin natură, orașe, sate, pe trasee cu dificultate ușoară și medie. Traseele prin natură sunt opționale, existând posibilitatea de a petrece timp numai în localități, fără a exista vreo diminuare a potențialului peisagistic (cele mai spectaculoase puncte ale traseului sunt prin localități).  
Rucsacul este tipul de bagaj recomandat, astfel încât să existe eficiență atunci când ne deplasăm cu transport în comun în zilele de tranzit dinainte și după cazare.
Orarul zborurilor poate suferi modificări (orele de plecare) din cauza companiei aeriene. În cazul în care compania aeriană va efectua aceste modificări, vom anunța de îndată toți participanții pentru a afla noile ore de plecare.

ÎNSCRIERI

Te rugăm să ne scrii pe Whatsapp (Dorin - 0721523429).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *